Demult, prin anii ’70, pe vremea când încercam să mă afirm în tirul sportiv, am avut ocazia să fac cunoştinţă cu un superb model de pistol „Margolin”. Pe „pistolari” i-am invidiat întotdeauna pentru faptul ca ei nu aveau atât de multe bagaje de cărat pe la concursuri. Dacă un trăgător de puşcă pe lânga două arme de 5-6 kg bucata trebuia să mai care şi o geantă mare cu echipament, pistolarii aveau o singură gentuţă pentru tot: pistoale, lunetă, echipament. Cu gândirea de atunci, eram de-a dreptul fascinat de forma frumoasă, de liniile armonioase, de ergonomia lui. Era chiar mai frumos decât oricare din pistoalele văzute în filme. Era o minunăţie, arma care te cucerea de la prima vedere, te făcea să ţi-o doreşti fără măcar să te mai gândeşti la performanţe. Şi totuşi, incredibil, la vremea acea arma era deja depăşită moral. Dea lungul timpului aparuseră nenumărate modele mult mai perfecţionate, Margolinul fiind folosit mai mult de către juniori cărora cluburile nu-şi permiteau să le dea o armă mai scumpă şi în probele feminine de pistol sport. Şi era într-adevăr ieftină. Nu ştiu cât costa în anii 70, dar în 1997 am cerut de la Bajkal o ofertă de preţuri, Margolinul costa 180 de dolari. Dar nu conta. Încă de la apariţie, câştigase mai multe competiţii de anvergură concurând cu brenduri renumite precum Walther şi Colt. Iar când am aflat că proiectantul ei era orb, a fost o chestie absolut incredibilă. Dar la vremea acea să cumperi o asemenea armă era o utopie. Recunosc însă că la începutul anilor 80, ca antrenor aveam la secţie asemenea armă şi binenţeles posibilitatea să trag multe mii de cartuşe cu ea. Dar vremea a trecut, vremurile s-au schimbat şi acum câţiva ani cu ajutorul unui prieten am devenit fericitul posesor al unui Margolin.

margolin

După momentele de extaz, au urmat binenţeles căutările pe net. Chiar dacă Google nu a fost extrem de generos am avut acces la niste articole tare interesante de unde am extras informaţii pe care am plăcerea să le împărtăşesc şi celorlalţi pasionaţi.

Povestea începe în anii 20 pe când Mihail Margolin avea vârsta de 19 ani şi era ajutor de strungar, apoi marinar militar pe Marea Neagră și în sfârşit, comandant de un pluton în armată. În timpul serviciului militar, i se oferă ocazia să „se joace” şi să tragă cu diferite tipuri de pistoale, Smith & Wesson, Colt, Nagant. Aici se familiarizează cu modelele şi le cunoşte în cele mai mici detalii. Pasiunea lui pentru arme s-a exacerbat putem spune, la scurt timp după ce în timpul războiului civil din 1922, un glonţ rătăcit îl aruncă în întuneric. De atunci pasiunea lui pentru tehnologie s-a dezvoltat tot mai mult, a devenit tot mai puternică se poate spune chiar o obsesie. Chiar orb fiind avea o mulţime de idei de îmbunătăţire şi perfecţionare a lor. Posibil ca traumele suferite la acel nefericit accident să-i inducă astfel de pasiuni. Din punct de vedere psihologic acest lucru poate fi un paradox. De regulă în astfel de situaţii oamenii capătă frică patologică, chiar paranoică, capătă o aversiune feroce faţă de obiectul căruia îi datorează handicapul,. Nu şi în cazul lui.

Începe astfel studiile în Braille. Până atunci pregătirea lui şcolară era foarte precară, se limita la trei ani de scoală primară, a căror cunoştinţe se pierduseră probabil în anii furtunoşi ai războiului. Dar aceasta nu l-a împiedicat să viseze.

Cu ajutorul prietenilor studiază matematică, mecanică, rezistenţa materialelor şi în general toate domeniile necesare proiectări de arme. Se căsătoreşte apoi, iar soţia lui îi citea cu voce tare din cărţi de istorie a armelor. Colecţionează arme şi îşi lărgeşte bagajul de cunoştinţe despre diverse sisteme de arme. Dar probabil cel mai important lucru a fost memoria lui extraordinară datorită căreia acumulează cunoştinţele unui inginer. Despre domeniul armelor, avea fără îndoială cunoştinţe ieşite din comun. A avut contact cu cele mai noi modele de arme, le-a demontat de zeci şi sute de ori pentru a permite simţului său tactil să creeze o imagine mentală.

Dar au fost şi zile când Mihail era cuprins de disperare, nu pentru ca proiectele sale păreau prea îndrăznețe, ci pentru că se simțea atât de neajutorat. Ştia că printre orbi au fost mulți ingineri de renume, oameni de stiinta, medici dar se îndoia sincer ca printre ei să fi existat un proiectant. Era frustrat de faptul că handicapul lui îl împiedica şă-şi pună în valoare cunoştinţele, săţi manifeste creativitatea, imaginaţia, era de neconceput un proiectant fară legătură nemijlocită cu planşeta.

O soluție la dificultăţile de comunicare prin gesturi a fost descoperită în mod neaşteptat în sanatoriul unde se internase să-şi trateze depresia. Fiind obsedat de lipsa de activitate, profită de propunerea unui coleg de salon de a modela lutul. Astfel, începe să modeleze diverse figurine de animale, destul de reuşite. De la acestea începe să modeleze piese de artilerie. Ideea a fost excelentă, trece apoi la transpunerea ideilor în forme solide. Montează în cameră o menghină, nişte scule şi începe să lucreze în lemn , aluminiu, şabloane de carton, pentru a verifica principiile de funcţionare ale armelor, interconectarea dintre componente, ansambluri. Începe să „vadă cu degetele”.

margolin2

La începutul anilor 30 pe când lucra ca instructor la Moscow Osoviakhim, Mihail Vladimirovich Margolin încearcă să proiecteze două modele de pistoale, proiecte ce s-au dovedit tot atâtea eşecuri. Proiectează apoi un model de puşcă de calibru redus cu posibilitatea de foc selectiv. Rezultatul a fost o armă destul de butucănoasă, şi primitivă dar funcţională. Neputând să-şi transpună ideile în desene pe hârtie era obligat să-şi explice ideile prin gesturi. După multă muncă 1934 apare în sfârşit primul model de succes. Era o puşcă sportivă semiautomată cu ţeavă demontabilă şi magazie cu 10 cartuşe. Urmează o mitralieră de exerciţiu cu magazie de 10, 15 şi 35 de acrtuşe. În sfârşit i se recunosc meritele de proiectant. Proiectantul orb este invitat să lucreze la biroul de proiectare al marii fabrici de armament de la Tula renumită pentru maiestria armurierilor de acolo.

Tulsky Oruzheiny Zavod renumita fabrică de arme, fondată în 1712 de ţarul Petru I al Rusiei sub numele de Tula Arsenal unde, spune legenda, un fierar pe nume Levsha, era atât de meşter încât a reuşit să potcovească un purice.

Aici are ocazia să studieze proiectele marilor designeri ruşi Tokarev, Shpagin, Simonov şi continuă să perfecţioneze pistolul lui de .22.

In 1936 Margolin începe să lucreze la proiectul unui pistol de tir sportiv cu percuţie pe ramă de 5,6 mm pe care îl termină peste 5 ani. Acesta era proiectat pe platforma pistolului militar Tokarev. Varianta lui Margolin folosea o ţeavă target de 10 ţoli şi un închizător cu braţe laterale orientate spre înainte ce adăpostea arcul recuperator şi culisa pe şinele frezate pe lateralele fremei. O bară transversală menţinea ansamblul montat. Era ceva asemănător cu piesa transversală a vechiului Colt M 1902 pe .38 Automatic. Acesta a fost doar începutul. A continuat cu crearea de variante îmbunătăţite, cu subansamble şi piese modificate, cu detalii reproiectate. Dar toate aveau specific ţeava expusă, şi laturile închizătorului acoperind arcul recuperator şi bara transversală. Au fost atât modele cu cocoş exterior cât şi ascuns. Testul efectuat a fost un succes, comisia recomandând fabricarea primului lot la 21 iunie 1941. Dar, ghinion. In ziua următoare primele bombe marcau intrarea URSS în război şi totul este dat uitarii.

margolin3

Margolin parăseşte Moscova fiind evacuat în Siberia. În timpul războiului Margolin a lucrat ca inginer de ordonanţă. El a dezvoltat multe idei noi în proiectare și fabricație. Cunostintele sale speciale despre mai multe tipuri de arme s-au dovedit valoroase, mai ales la recondiţionarea armelor de captură.

Într-un foarte frumos şi bine documentat articol din revista „Guns” din septembrie 1958, sub titlul „HE IS NOT A MARKSMAN. CANNOT EVEN SEE HIS GUNS BUT IF SOVIET SHOOTERS WIN AGAIN HE WILL SHARE THE VICTORY” (Nu este sportiv, nu poate nici măcar să-şi vadă armele dar dacă sportivii sovietici vor câştiga, vor împărţi gloria cu el), Victor Maryanovsky, face o paralelă între evoluţia carierei lui Margolin cu cea a unui alt mare proiectant de peste ocean David Marshal „Carbine” Williams, în care specifică faptul că amândoi ar fi marcaţi de un handicap sever. Dar în materialele gasite despre Williams nu am gasit nici o referire la vre-un handicap de care acesta ar fi suferit. Acesta a petrecut 10 ani în închisoare pentru o acuzaţie de omor, dar pe lângă incontestabilele abilităţi tehnice, el a beneficiat şi de o brumă de educaţie în acest sens. Singura asemănare pe care am găsit-o între cei doi a fost faptul că amândoi au fost cooptaţi în proiecte pentru armată. Amândoi au încercat adaptarea unor arme militare la folosirea muniţiei de calibru mic pentru antrenament.

Williams proiectează un kit de conversie pentru Colt M1911A1 al armetei americane de la .45ACP la .22LR, Margolin crează o versiune sub calibru a pistolului de serviciu TT33 Tokarev de la 7,62×25 TT la .22LR. Williams modifică mitraliera Browning, în armă pentru antrenament cu calibrul .22LR, Margolin face acelaşi lucru pentru mitraliera uşoară Degtearev cu magazie tambur. Magaziile de 10, 15, şi 35 de cartuşe pentru mitralieră l-au ajutat mai târziu la proiectarea şi realizarea pistolului pe care sportivii sovietici il foloseau. Dar faptul că Margolin a făcut toate acestea orb fiind, reprezintă un lucru absolut excepţional.

margolin4

După reântoarcerea la Moscova la sfârşitul războiului, este repartizat la biroul de reparaţii a sistemelor de armament şi se întoarce la paşnicele lui pistoale de calibrul .22 dar spre uimirea şefilor, renunţă la modelul care tocmai primise unda verde pentru fabricaţie. În următoarele 18 luni (1948) perfecţionează modelul care pentru o jumătate de secol va fi cunoscut sub numele de “Margolin”şi avea să aducă victoria echipei sovietice la mondialele de la Caracas.

„Primul mare succes internaţional al lui Margolin a fost pistolul care a câştigat campionatele mondiale din 1954 de la Caracas Venezuela. După probele de puşcă câştigate de echipa sovietică urmau probele de pistol. Dar cei mai mulți observatori au considerau că norocul echipei sovietice s-a sfârşit. Ruşii nu excelau la probele de pistol şi nu aveau vre-o armă capabilă să concureze cu Waltherul german, sau Coltul americanilor la probele de pistol viteză. Atunci intră pe linia de tragere Nikolai Kalinichenko. În proba de 60 de focuri trasă în două zile, acesta realizează 584 de puncte, rezutat cu care doboară recordul mondial stabilit de americanul Benner. Apoi recordul pe echipe a fost corectat tot de echipa sovietică cu punctajul de 2317 puncte, folosind pistolul lui Michail Margolin.” (Maryanovsky)

Ca şi majoritatea pistoalelor sportive pentru cal. 5,6 mm (.22LR) Margolin este un sistem blowback (inchizător inerţial) cu cocoş exterior. Principala caracteristică a acestui model erau aparatele de ochire fixe. Modelele fabricate în 1946-47 aveau înălţătorul amplasat pe un pod fixat pe fremă. Prima competiţie la care a participat acest pistol au fost campionatele URSS din 1949. Era un blowback cu magazie de 10 cartuşe, un nou tip de ghinturi şi camera scurtată. Au fost rezultatul nenumaratelor experienţe în poligoanele sportive pe ţevi lungi de calibrul.22LR. Aici s-au definit caracteristicile unor ţevi extrem de fiabile, capabile să traga peste 100 000 de cartuşe fără uzuri, fără pierderea preciziei şi fără incidente de funcţionare. Pistolul a fost echipat mai târziu cu un compensator de recul şi o crosă ajustabilă pe orice dimensiune a mâinii. Între 1949 şi 1954 echipa Rusiei se antrenează intens. Urmeaza competiţia de la Caracas unde Kalinichenko spulberă recordul mondial stabilit de Benner la proba de pistol-viteză, iar Margolinul oferă echipei Rusiei un nou record pe echipe.

În august 1958 trăgătorii moscoviţi au fost gazdele unei competiţii sponsorizate de UIT (Uniunea Internaţională de Tir). Cu această ocazie, sportivii occidentali au văzut pe linia de tragere mai multe arme de producţie sovietică. Dar evenimentul de neuitat a fost întâlnirea cu creatorul acestor arme, cel care devenise deja renumit, dar care nu participa în calitate de sportiv ci de simplu spectator. Inventatorul pistolului de viteză care a triumfat la Caracas şi al pistolului care avea să creeze atâtea controverse la Melbourne era orb. El nu si-a vazut niciodata creaţiile.

Acelaşi pistol aduce pentru URSS zeci de titluri mondiale, zeci de medalii în Venezuela, Helsinki, Lyon. Dar Margolin nu era pe deplin satisfăcut. La orizont se arăta o altă provocare, Jocurile Olimpice din Australia, în 1956. Pentru aceasta pregăteşte lumii sportivilor o nouă surpriză, pistolul răsturnat.

Margolin ţinea pasul cu cele mai moderne idei de proiectare din lume. “Americanii, nemţii, norvegienii au excelenţi proiectanţi. Binenţeles aceştia lucrează la idei noi şi trebuie să ţinem pasul cu ei”. „La acest pistol am recalculat aparatele de ochire, am schimbat drastic crosa, conferindu-i unghiuri mai bune, am realizat un sistem nou de închidere şi compensator de recul.”

Desenele au fost realizate de Margolin cu ajutorul asistentului său, tânărul inginer Kim Otomanenko. Cei doi lucrau foarte bine în echipă, creind un sistem inteligibil de intercomunicare . Margolin îşi dicta desenele, folosind modele complexe de mecanisme de arme, create de el însuşi din carton, lemn, metal, lut sau ceară.

Pistolul rezultat era în mod radical diferit faţă de tot ce se crease până la acea vreme în lume. Denumirea MTsZ-1 definea un pistol de competiţie cu 5 cartuşe, cu ţeava şi închizătorul amplasate în partea de jos a mâinii trăgătorului, cu magazia de alimentare deasupra. Acest lucru face ca zvâcnirea ţevii în momentul tragerii să fie în jos, controlul armei la probele de viteză pe siluete să fie mai uşor. Axul ţevii este amplasat în dreptul degetului mijlociu. Funcţionarea este normală ca la un blowback dar extracţia şi ejectarea este uşurată de gravitaţie, acţionând în sensul acesteia. Înălţătorul este reglabil cu şurub micrometric, acesta ca şi cătarea fiind demontabile. Mecanismul trăgaciului are şuruburi de reglare pentru cursă şi presiune. Crosa este special profilată, foarte ergonomică. Greutatea armei este între 1,3-1,7 Kg.

Primele modele aveau ţeava scurta şi un singur sprijin pentru şina de ochire. La modelele următoare, cu ţeava mai lungă şi diverse modele de compensatoare, a fost necesară adăugarea unui sprijin suplimentar al şinei de ochire. Închizătorul avea aceeaşi bară transversală de demontare la fel ca celelalte Margolinuri. Un model foarte elaborat, gravat şi ornamentat cu intarsii a fost expus la un târg industrial din Oklahoma în 1957. Dar a fost văzut prima data de sportivi la Jocurile Olimpice de la Melbourne.

În legătură cu acest model am găsit o serie de informaţii contradictorii. Dacă Maryanovsky în articolul său susţine că acest model (Rekord) a fost creat de Margolin, pe o postare de pe forumsgunboards.com am găsit afirmaţii cum că acest model ar fi fost dezvoltat de K. Sheptarskiy, maistru al sportului, folosind într-adevăr platforma pistolului Margolin pentru calibrul .22Short, calibru folosit în probele de viteză cu ţinte mobile

Sportivii ruşi Evgenii Tcherkasov şi Sorokiie nu au obţinut rezultate spectaculoase, dar o astfel de arma neconvenţională a făcut valuri în cadrul Comitetului Olimpic. Ca urmare, rezultatele obţinute cu noul model Margolin au fost omologate, dar pentru viitor regulamentul a fost revizuit şi schimbat. Astfel, pistoalele acceptate la probele de viteză trebuiau să treacă un test gen „Patul lui Procust”. Trebuia să intre într-o cutie cu lungimea de 30 cm, lăţimea de 15 cm şi adâncimea de 10 cm, aveau greutate limitată, presiunea pe trăgaci limitată şi impunea imperativ ca axul ţevii să fie deasupra celui mai înalt punct al mâinii trăgătorului. În astfel de condiţii, pistolul Margolin nu a mai fost acceptat în competiţii oficiale. Dealtfel, pe parcursul timpului regulamentele au suferit periodic mai multe modificări având ca scop creşterea dificultăţii pentru departajarea obiectivă a sportivilor. Mai apoi, a fost schimbată şi forma ţintelor. Astfel, ţinta care amintea de silueta umană a fost înlocuită cu ţinta cu cercuri.

Dar Margolin nu a disperat. Probabil anticipând reacţia Comitetului Olimpic, începe lucrul la un nou proiect de pistol pentru competiţiile internaţionale. Margolin, omul care în timpul războiului condusese 120 de oameni bătrâni femei şi copii printre clădiri în flăcări în siguranţă, nu era nicidecum lipsit de curaj, nu era omul care să se sperie de o mică piedică. Interzicerea pistolului răsturnat, nu a făcut decât să-l ambiţioneze să creeze şi alte modele. Acestea l-au reprezentat în nenumărate competiţii la Moscova pe proiectantul care nu a tras niciodată într-un concurs şi care nu şi-a văzut niciodată creaţiile.

Chiar dacă despre Mihail Vladimirovich Margolin nu putem spune că ar fi o legendă, calităţile sale sunt de netăgăduit și pentru mai multe generații de arme de tir numele sau este asociat cu începutul și cele mai bune rezultate obţinute de sportivii ruşi în competiţii. Cu siguranţă, dacă nu ar fi fost marcat de acest handicap sever, evoluţia lui ar fi fost cu totul alta, ar fi avut posibilitatea să-şi manifeste geniul creator, imaginaţia, abilităţile tehnice. Cu mici modificări sub denumirea oficială MC, MCM, MCU, Baikal etc. arma se produce de mai mult de 50 de ani si astazi le poţi întâlni în număr mare pe poligoanele de tir. După 1989, în ţările foste comuniste a existat o tendinţă de respingere a produselor ruseşti, în general a tot ce venea din spaţiul sovietic. Nu întotdeauna justificată a fost şi orientarea către piaţa vestică, astfel că bătrânul Margolin, trebuie să recunoaştem depăşit moral, pierde din popularitate. Chiar dacă armele occidentale erau într-adevăr capabile de performanţe mai bune, se supuneau altor legi ale ergonomiei, proveneau din ţări care investiseră enorm în cercetare, nu trebuie să uităm că Margolin, arma şi implicit omul au stabilit standardele în domeniul armelor de tir, au schimbat regulamente, au creat probe de tir. Dacă la vremea aceea, majoritatea armelor de tir erau derivate din arme militare, păstrând aspectul şi multe din caracteristicile lor, Margolin a fost printre primele pistoale de tir pur sânge, proiectat şi fabricat pentru utilizare sportivă şi la un preţ incredibil de mic pentru o armă din categoria şi calitatea ei.

În situaţia în care Margolinul pierdea din popularitate, Bajkal încearcă o altă lovitură de marketing şi lansează pe piaţă modelul „Margo”. O variaţiune pe aceaşi temă, reuşită ce-i drept dar care se adresează mai mult tirului de agrement decât celui de performanţă. Fiind uşor de purtat datorită dimensiunilor sale reduse şi modificărilor se pretează şi ca armă de autoaparare. Modificările au mai mult cu scop estetic decât funcţional. Practic ţeava a fost scurtată, înălţătorul reglabil a fost montat direct pe închizător iar cătarea a fost la rândul ei micşorată. Construcţia şi funcţionarea sunt identice cu cele de la Margolin, mecanismul inerţial cu cocoş exterior, un trăgaci blând şi ferm, precis ca un ceas.

Funcţionare ireproşabilă cu orice fel de muniţie, de la subsonice până la rapide, ergonomie excelentă, crosă ce se potriveşte pe orice mână, armă relativ uşoară, suficient de precisă ca la 25m să fie capabilă de un grupaj de 40mm, simplu de folosit, uşor de întreţinut şi la un preţ foarte mic.

Este disponibilă încă o versiune îmbunătăţită, adaptată pentru autoapărare, cu aparate de ochire simplificate, cu filet pe capătul ţevii. Aceasta a fost fabricată în cantitate limitată în China sub denumirea „PS-01”dar nu s-au exportat mai mult de 100 de bucăţi.

Modele de bază

Au existat cel puţin 6 modele de bază a pistolului Margolin fabricate înainte de 1980

– Primul model

– magazie de 10 caruşe, cătare triunghiulară, contragreutăţi de echilibrare montate pe partea ventrală a fremei în şine coadă de rândunică are două variante:

1. tevă scurtă 140 mm, magazie de 10 cartuşe.

2. ţeavă lunga 180 mm.

Modelul al doilea – inroducerea cătării reglabile şi înălţător reglabil – magazie de 6 cartuşe. Armele sunt marcate pe partea stângă a ţevii, model 1962 avea marcajul Izh „triunghi şi săgeată”, model 1965 cu marcaj „săgeată şi scut”.

o МЦМ (crosă scurtă, ţeavă de 152 mm) prăsele din plastic

o МЦУ (crosă scurtă, ţeavă 165mm) prăsele din lemn, fără siguranţă, trăgaci TT-30 prăsele din plastic.

o МЦМ (crosă alungită, ţeavă de 152 mm)

o Primul model cu slot pe crosa pentru sprijinul mâinii, eliminat în producția de mai târziu

o casetă МЦУ mai târziu simplificat

o aparate de ochire ajustabile

Modele ulterioare МЦУ (crosa alungită, ţeavă de 165 mm). Prăsele din lemn.

Bibliografie


– Victor Marianovsky: Guns Magazine, September 1958 ‘The Man To Beat In Moscow’

– Igor’s blog, pistol shooting, free pistol, rapid fire pistol, air pistol, standard and center fire.

– Wikipedia, the free encyclopedia

– Margolin Owners Manual

– forums.gunboards.com/showthread.php МЦ-3 the “Hacksaw Pistol