ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A DEŢINĂTORILOR DE ARME

Către,

Comisia Pentru Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională a  Camerei Deputaţilor

 

Luand act de concluziile şedinţei din 09-12-2014 a Comisiei de Apărare Naţională şi Ordine Publică a Camerei Deputaţilor , bazate pe punctul de vedere al Guvernului României comunicat prin adresa nr. 1878 din14.10.2013 referitor la propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor iniţiate de către distinşii parlamentari, dorim să vă expunem poziţia noastră, a deţinătorilor şi utilizatorilor de arme şi muniţii, în special a instructorilor în poligonul de tragere precum şi a practicanţilor unor activităţi recreativ-sportive cu arme, altele decât ramurile de sport de performanţă.

Guvernul României motivează necesitatea unei modificări a actualei formulări a art. 13 alin. [4] din Legea 295 / 2004 prin faptul că „dreptul de a deţine arme de tir este justifcat doar pentru acele categorii de persoane care exercită efectiv o activitate ce impune utilizarea unor astfel de arme.”

Faţă de această propunere, va expunem urmatoarele motive pentru care modificarea propusă nu este temeinică:

– Categoria de persoane denumită „instructor în poligonul de tragere” nu este o categorie sportivă, ci o categorie profesională înscrisă în Clasificarea Ocupaţiilor din România;

– Această categorie profesională este atestată de Poliţia Română, nu de o structură sportivă (şcoală, instituţie de învaţământ sportiv de orice nivel, etc);

– Legea nu impune condiţii speciale privind exercitarea profesiei, prin raportare la dreptul acestor persoane de a procura arme, ceea ce înseamnă că „pe perioada cât sunt în activitate” are un început determinat (momentul obţinerii atestatului eliberat de către Poliţia Română), dar nu are un moment al încetării activităţii, cu excepţia situaţiilor prevăzute de lege în care ”persoana şi-a pierdut calitatea din motive imputabile acesteia” precum şi situaţii excepţionale (decesul persoanei, renunţarea voluntară la drept, etc.);

– Activitatea instructorului în poligonul de tragere este aceea de a supraveghea orice altă categorie de deţinători de arme, inclusiv pe sportivi şi pe antrenori, asupra corectitudinii şi siguranţei manipulării şi uzului de armă. Pentru aceste motive, instructorul în poligonul de tragere are nevoie în permanenţă de arme deţinute cu titlu personal, pentru a-şi putea menţine un nivel de îndemânare propriu ridicat ce se va concretiza în sporirea valenţelor sale didactice şi instructiv-educative, cu reflectare directă asupra scopului social avut în vedere la înfiinţarea acestei categorii de persoane;

– Legea nu impune condiţii speciale pentru categoriile de arme pe care le deţine instructorul în poligonul de tragere, în timp ce pentru sportivi categoriile sunt limitate strict la acelea folosite în probele sportive pe care aceştia le practică;

– Sensul legii este acela că instructorul are nevoie de un antrenament susţinut, în poligoane autorizate, iar legiuitorul îi permite să detină arme cu destinaţia „tir sportiv” doar pentru a limita uzul acestor arme în afara poligoanelor autorizate sau în alte condiţii (legitima apărare, stare de necesitate);

– Eliberarea de catre Poliţia Română a atestatului de instructor în poligonul de tragere nu este condiţionată de dovedirea prestării unei activităţi permanente într-un poligon de tragere anume, această activitate putându-se presta în condiţii de voluntariat în oricare poligon autorizat din ţară.

Ingrădirea unei categorii profesionale de a-şi exercita liber ocupaţia/meseria nu face altceva decât să anuleze practic exercitarea ei cu consecinţe grave. În acest caz avand în vedere că vorbim de oameni pregătiţi profesional să formeze şi să supravegheze activitatea celor ce efectuează trageri de agrement sau sportive în poligoane. Nici unei categorii profesionale, odată ce i-a fost conferită diploma cât şi statutul ce derivă din aceasta, nu i se poate condiţiona practicarea acelei meserii de statutul de angajat. Acest lucru afectează negativ chiar şi reprezentarea României în competiţiile internaţionale la care aceste persoane participă.

De ex, şoferii profesionişti. Pentru a deveni şofer profesionist nu trebuie decât să fi apt din punct de vedere medical şi sa promovezi examenul care îţi atestă calitatea şi faptul că eşti apt pentru a conduce maşini cu masa mai mare de 3.5 tone pe drumurile publice. Nu toţi şoferii profesionişti sunt angajati sau vor fi vreodată angajaţi la o firmă de transport, dar legiuitorul nu s-a gândit să îngrădească celor care doresc să o facă dreptul de a conduce astfel de vehicule pe drumurile publice. Calitatea de şofer profesionist precum şi drepturile ce derivă din asta o dă permisul de conducere şi nu angajarea la o firma, sau faptul că conduci un autovehicul cu masa mai mare de 3.5 tone. Examenul promovat este suficient pentru a garanta că acel şofer este unul profesionist şi dreptul lui de a conduce autovehicule nu îi este îngrădit de nimic altceva. Acestea fiind argumentele prezentate, considerăm că instructorii de poligon sunt discriminaţi faţă de şoferii profesionişti şi în consecinţă este necesară sesizarea organismelor competente.

De altfel, în ceea ce priveşte denumirea actuală a destinaţiei armelor, de „tir sportiv”, aceasta este anacronică şi inexactă, deoarece există şi alte ramuri de sport care nu sunt „tir sportiv” şi care se practică cu arme. „Tirul sportiv” este o ramură de sport clar definită ca formă şi mod de manifestare, iar perpetuarea acestei denumiri crează confuzie şi discriminare faţă de alte ramuri de sport sau activităţi recreativ-sportive existente şi practicate.

În opinia noastră, trebuie renunţat la actuala denumire a destinaţiei armelor din Anexa 1 la legea 295/2004 şi anume „tir sportiv” şi înlocuită cu „sport”, „sportivă” sau pur şi simplu “tir”;

În concluzie, modificarea propusă de Guvern nu se întemeiază pe textul de lege, mai grav, schimbă condiţiile pe care legiuitorul le-a prevăzut.

Va rugăm să susţineţi poziţia nostră astfel încât în ceea ce priveşte instructorii în poligonul de tragere şi antrenorii de tir să nu existe limitarea „art. 13 alin [4] (…) pe perioada cât sunt în activitate, (…)” şi să se păstreze actuala formă ca fiind singura care reflectă ansamblul prevederilor legale referitoare la statutul instructorului în poligonul de tragere şi diferenţele evidente pe care legiuitorul a dorit sa le reliefeze între diferitele categorii de persoane care au dreptul de a deţine şi, după caz, de a purta şi folosi arme de „tir” şi muniţiile corespunzătoare.

În timp ce activitatea de performanţă a sportivilor poate avea (fara sa fie obligatorie însa) din raţiuni tehnice o durată limitată, instructorul şi antrenorul nu fac parte din aceeaşi categorie, durata cât aceştia se află în activitate nefiind condiţionată decât de elementele care au stat la baza eliberării atestatului de instructor în poligonul de tragere, respective carnetul de antrenor.

Art. 57, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

(2) persoanele fizice prevăzute la alin.(1) pot procura în scopul deţinerii, cel mult două arme neletale de autoapărare şi cel mult două arme de tir sportiv cu caracteristicile celor prevăzute în categoria C din anexă.

(3) Armele neletale prevăzute în categoria C pct.22 din anexă pot fi procurate, în scopul deţinerii, numai de către sportivii şi antrenorii de tir.

Alineatul (2) . Pentru a justifica această propunere s-a invocat cresterea numărului de situaţii de folosire a armelor neletale pentru autoapărare, în afara cadrului legal, iar în varianta iniţială a motivării proiectului de modificare se lansează o cifră de 92-97 de cazuri în doi ani consecutivi. Informaţia este folosită voit în mod tendenţios şi scoasă din context. Dacă la nivel de ţară, conform statisticilor poliţiei există un număr de aproximativ 90 000 de deţinători de arme neletale, ajungem la concluzia că aproximativ 0. 1% dintre ei au folosit ilegal armele neletale. Este mai simplu să iei în considerare ştirile lansate de posturile de televiziune în căutare de senzaţii decât să faci o analiză profesională a fenomenului. Astfel, poliţia în loc să se limiteze la măsuri împotriva vinovaţilor, din cauza a 100 de oameni care încalcă legea, propune dezarmarea celorlalţi 89900 de oameni de bună credinţă, atentând astfel la un drept fundamental al omului, dreptul la apărare, dreptul de a-şi proteja viaţa, integritatea corporală şi bunurile. Mai mult, conform aceloraşi statistici, dinamica evenimentelor, a infracţiunuilor săvârşite cu arme este în scădere, deci măsura se dovedeşte a fi nejustificată. În Norvegia, de exemplu, nu s-a schimbat nimic din legea lor după ce Brevik a omorât zeci de oameni, pentru că guvernul norvegian nu-şi consideră cetăţenii potenţiali infractori.

Chiar şi la o analiză superficială pertinentă, observăm că marea majoritate a persoanelor implicate în aceste evenimente sunt persoane pentru care, dacă organele de poliţie îşi făceau datoria şi efectuau cercetările necesare pentru stabilirea bonităţii lor, nu le-ar fi acordat dreptul de procurare a unei arme. Marea lor majoritate sunt interlopi sau persoane care chiar dacă nu au cazier, se regăsesc în evidenţele operative ale poliţiei ca fiind persoane cu o conduită îndoielnică cu potenţial pericol social, dar cărora, din diverse motive, li s-a eliberat autorizaţie de procurare. În urma incidentelor cu arme neletale ce au avut loc în ultima perioadă, s-a constatat că toate acestea erau persoane dubioase, cu un trecut obscur, cu activităţi la limita legii, membrii ai unor grupări infracţionale sau a unor clanuri sau familii cunoscute pentru trecutul presărat cu evenimente violente. Ar fi bine sa fie analizate statisticile referitoare la numărul de tâlharii, jafuri şi violuri la care dacă victimele ar fi avut posibilitatea de a se apăra poate nu ar mai fi fost victime. Dealtfel o asemenea statistică a fost prezentată de domnul senator Nasta Nicolae ca argument pentru respingerea iniţiativei de interzicerea portului de arme neletale. În urma discuţiei, concluzia unanimă a fost că nu se justifică interzicerea portului armelor neletale.

Prin adoptarea acestei propuneri se interzice portul şi folosirea armelor de autoapărare, obligând la folosirea lor strict la domiciliu. Ori, tot conform statisticilor poliţiei, toate tâlhăriile, agresiunile, atacurile, infracţiunile cu violenţă s-au produs în afara domiciliului. Cetăţenii sunt expuşi pericolelor în afara domiciliului. Propunerea este făcută în mod vădit în favoarea infractorilor, lipsind cetăţenii de posibilitatea de a riposta unui atac pe stradă. Dacă la domiciliu avem avantajul terenului propriu, avem acces şi la alte mijloace de autoapărare, pericolul real este pe stradă.

Ori prin acceptarea acestei propuneri de interzicere a portului armelor de autoapărare, legiuitorul, în mod conştient şi deliberat refuză potenţialelor victime dreptul la apărare în faţa agresorilor, prin această încurajând chiar aceste infracţiuni. Putem vorbi aici de complicitate cu infractorul.

Încercăm să apreciem ca ignoranţă afirmaţia că armele neletale sunt interzise în ţări din UE . Exemplul Elveţiei (45,7 arme la 100 de locuitori faţă de 0,7 în România), unde civilii deţin mai multe arme (majoritatea automate) decât armata şi în fiecare casă există o armă, o considerăm cel puţun cinică. Cât despre celelalte ţări afirmaţia este eronată. În unele ţări armele cu gloanţe de cauciuc sunt într-adevăr interzise dar armele de aparare cu gaze nici măcar nu fac obiectul legii, deţinerea lor fiind liberă pentru cetatenii care au implinit 18 ani (Germania, Austria, Belgia, Olanda), chiar în condiţiile în care acolo autorităţile asigură mult mai eficient siguranţa cetăţenilor. Dacă facem referire şi la faptul că armele de tir cu aer comprimat ce imprimă proiectilului o energie mai mică de 7,5 jouli sunt deţinute fără restricţii, in aceleasi conditii ca si cele cu gaze, atunci suntem tentaţi să punem la îndoială buna credinţă a iniţiatorului, care prin aceasta profită de ignoranţa şi naivitatea populaţiei şi a celor ce sprijină acest proiect pentru a lipsi cetăţeanul de un mijloc de agrement.

O altă problemă pe care legiuitorul o ignoră cu bună ştiinţă este lipsirea de posibilităţi de apărare a persoanelor cu dotări fizice mai precare, a persoanelor în vârstă, a femeilor. Este evident că o persoană de vârstă înaintată nu va putea face faţă cerinţelor unui examen medical solicitat pentru eliberarea permisuliuim de armă, adică exact persoanele care au mai multă nevoie de mijloace de autoapărare. Propunerea noastră de a scoate armele cu gaz (ce nu propulsează un proiectil solid) de sub regimul autorizării a stârnit reacţii negative din partea reprezentanţilor poliţiei, tot sub motivul că prin aceasta s-ar deschide persoanelor certate cu legea accesul la arme.

Deasemenea, la fel de abuzivă este limitarea numărului de arme neletale de tir sportiv de la categoria C din anexă la cel mult 2 bucăţi. Subliniem faptul că aceste arme neletale sunt destinate practicării tirului de agrement. Tirul sportiv este o activitate de tragere la tintă practicat în locaţii speciale cu arme speciale şi probe ce se supun unor regulamente specifice elaborate de instituţii internaţionale, desfăşurate sub egida unor federaţii de specialitate. Ori 99,9% din armele cu aer comprimat achiziţionate de cetăţeni sunt procurate pentru practicarea tirului de agrement. Limitarea numărului de arme neletale de tir nu are susţinere logică decât în cazul paranoiei generale. Deţinerea unui număr mai mare de arme de agrement nu este în măsură să pună în pericol ordinea publică sau siguranţa cetăţenilor. Este numai o modalitate a celor ce redactează legea de a arăta „ca se poate” şi că nu le pasă de marea masă a cetăţenilor.

Alineatul (3). Se discută de arme pe care le pot procura sportivii si antrenorii de tir pentru deţinere. Calitatea de sportiv sau antrenor de tir este generată, sau este rezultatul folosirii armelor, indiferent de care sunt acestea şi nu a deţinerii de arme. Propunerea estre ridicolă, deoarece acestea nu sunt procurate în scopul deţinerii ci în scopul folosirii lor în poligoane pentru activităţi sportive, aşa cum se specifică în text. De regulă, armele din această categorie sunt arme de performanţă, de bună calitate, scumpe, ce nu se pretează la folosirea pentru tirul de agrement. Nu cumpără nimeni armă de performanţă ca să se uite la ea.

Acestea sunt aspectele pe care le-am putut aborda, deoarece, lucrările Comisiei de Apărare Naţională şi Ordine Publică a Camerei Deputaţilor, s-a desfăşurat în secret, fără a ţine seamă de aspectele prezentate mai sus şi cu alte ocazii, chiar dacă se sprijină pe argumente logice şi de bun-simţ, dar şi fără a ni se acorda posibilitatea de a ne susţine punctele de vedere, transparenţa decizională fiind un termen desuet ce nu-şi mai găseşte locul în relaţiile cu societatea civilă.

Ca şi concluzie, considerăm propunerile de modificare a legii armelor abuzive, datorită faptului că încalcă principiul dreptului dobândit, al dreptului de proprietate dar şi prevederi ale Constituţiei României, respectiv art. 53.

ARTICOLUL 53
Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

Ori, în această situaţie, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute pentru restrângerea unor drepturi cetăţeneşti. Procentul de 0.1 de folosire abuzivă a armei nu este în măsură să pună în pericol „apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor”. Pe de altă parte prin schimbarea legii în sensul propunerilor, se încalcă atât principiul dreptului dobândit, cât şi dreptul de proprietate asupra bunurilor. În cazul acesta, cetăţeanul va fi obligat să renunţe la bunurile proprii din motive neimputabile lui, prin această lege desfiinţând şi piaţa pe care eventual bunurile ar putea fi valorificate, efectele fiind similare unei confiscări sau naţionalizări.

Considerăm că nu este necesară impunerea de noi restricţii prin modificarea legii ci doar aplicarea corectă a ei. Dacă într-adevăr s-ar dori alinierea legislaţiei din România la cerinţele Uniunii Europene s-ar proceda la o relaxare a ei, la simplificare, la scăderea birocraţiei, renunţarea la idea că românul este o subspecie pe care legile europene nu-l pot struni, pentru el fiind necesară adaptarea legilor la specificul local. Singurul aspect pozitiv din acest proiect îl considerăm propunerea de a acorda acces armurierilor la Registrul Naţional al Armelor, dar numai în condiţiile în care acest lucru ar avea ca efect reducerea birocraţiei şi modernizarea principiilor de abordare a fenomenului, aspect de care în mod sincer ne îndoim.

O modificare a legii trebuie făcută în sprijinul cetăţenilor oneşti pe care autorităţile nu sunt capabile să-i protejeze la fel ca în ţările care au fost date ca exemplu. O lege care să respecte opţiunea personală pentru un hobby ce implică folosirea armelor, la fel cum nu este restricţionată folosirea schiurilor, a rachetei de tenis, a bicicletei etc. O lege în favoarea celor mulţi şi împotriva celor puţini. Legiuitorul şi cel ce impune legea ar trebui să se concentreze asupra rezolvării punctuale a incidentelor, nu să impună măsuri globale care să mascheze imposibilitatea de a gestiona evenimentele.

Cu respect vă rugăm să reconsideraţi necesitatea modificării legii şi să luaţi o decizie înţeleaptă pentru că altfel cetăţenii oneşti îşi vor pierde încrederea în instituţiile statului şi aşa mult încercată, şi vor apela la toate mijloacele pe care legea i le pune la dispoziţie pentru a-şi apăra drepturile.

Acestea fiind spuse, vă rog să dispuneţi retragerea acestui proiect de modificare a legii păgubos, sau măcar cereţi împrealabil un studiu serios de impact, deoarece am senzaţia că cei ce au redactat aceste propuneri nu sunt conştienţi de problemele pe care le vor crea în încercarea de aplicare a lui. Lăsând la o parte nemulţumirea socială vă veţi confrunta cu probleme juridice grele.

Cu stimă,

Vili Stancu

Preşedinte

 

 

Si raspunsul …

Raspuns comisie deputati 17-12-2014